Freamăt de a mea primăvară

liniștea nu avea însemnătate
gălăgia nu avea direcție
haosul nu avea rezolvare
fericirea nu avea logică
iar încet-încet, simțeam cum plafonarea îmbinată-n plictis muribund se montau ușor,frumos, în instalația fără sens, cu beculețe parcă stinse  , ca de Sărbători în mijocul camerei pe bradul proaspăt îmbodobit cu interior ne-nsuflețit.
așa eram.. și continuam adâncit în ipocrizia pututului de a continua în continuarea continuă de muuultă continuitate exersată-n stil de manuscris ponosit, cu cerneala literelor șterse datorită lapoviței, frigului, ninsorii.
Dar a venit primăvara. Iar un ghiocel plăpând, alb și pur, cu codițe verzi mi-a dat de înțeles.. că vor fi averse și de SOARE.
Liniștea, de altădată, care mă’nerva la culme, mai nou, avea sens. Mai nou, îmi vorbește. Semnifică mai mult. Ador liniștea noastră… îmi șoptește, ba uneori chiar strigă, strigă la mine ca să mă liniștească. Atât am nevoie, să ascult liniștea noastră, ca atunci când pașii tăi, ușori ca 2 fulgi , iar capul tău, neted , ghiocelistic, prind aripi și aterizează pe acel sac de dormit, prăfuit, bolnav de tine, Se așeasă lângă mine.. și-mi șoptește, îmi vorbește, ba chiar uneori… strigă în tăcere. Adopt liniștea, nu-I nevoie de cuvinte. Tu îmi vorbești.. Liniștea noastră mă calibrează…
Gălăgia, știam că nu pot dormi dacă mă stresează. Căutam butonul ON/OF și umblam mereu și la cel de volum. Cât mai puțin.. să nu mă trezească printr-o minune. Aveam să dorm și să mă las adormit în plafonare. Ăsta era planul. Dar a venit și ziua când am simțit că trebuie să mă ridic din scaunul de nevoiaș, să rup butonul ONși OF iar de volum nici să mai aud... căci acum, voiam gălăgie. Iar gălăgia asta, să nu se mai oprească. Vreau să o ascult în duet cu liniștea. Iar volumul crescendo-manierato-basmic, să cânte tare! nu mai vreau buton de volum sau ON și OF! de aici, merge numai sus! Așadar, gălăgia mea, avea direcție!
Haosul, nu avea rezolvare... urma pașii stricți ai teoriei haosului. Însă nu avea să mai fie așa..
căci contopirea gălăgiei și liniștei aveau să mă recreeze. Să înțeleg prototipul și tematica haosului. Haosul combate normalitatea, își urmărește linia strict primită de la Creator... iar chiar de nu înțelegeam cum poate ieși ceva atât de frumos.. din haos, am înțeles când am privit cerul în tine, natura, pomii și tot ce ne-nconjoară. Oh, fereastră preafrumoasă...
Haosul/ticul de mine, acum are o rezolvare.. și știu că fotosinteza încă nu s-a terminat. E un proces luuuung de respirație...
Fericirea, nu avea logică... nu puteam concepe momentul când voi avea măcar o zi de fericire, fără să mă gândesc la pierderi, socoteli, tristeți și remușcări de om bătrân.. dar a sosit ziua aceea... odată cu celelalte paradoxuri neașteptate... m-a trântit la podea datorită vuietului și vitezei vântului. Pe urmă, mi-a întins un braț puternic, care m-a legat de scaunul cu șocuri electrice de fericire. M-a electrizat, m-am desprins de somn...

Instalează-te pe bradul din mijlocul sufrageriei sufletului meu, continuă să-mi luminezi culori muzicale, și nu-ți scoate ștecherul..niciodată din priză căci am fost electrocutat cu fericire...
păstrează-mă aproape...
căci am visat mult pân’să te găsesc.