altă eră

clipe în marş
urmăresc nota discordantă a tuturor variabilelor,

părăsind zilele acestei vârste cu cadenţa neuitată

şi cu onorul spre dreapta. 
La dreapta-i puterea,

acolo-i pista Adevărului, Respectului şi Iubirii

ce in freamăt crepuscular renasc

la un cu totul alt strat de atmosferă. 

vârsta ce-o las în urmă, 
mi-a CĂLIT timpanele inimii

pentru muzica în care ascult

cu fereastra deschisă

migurile şi şoimii în zbor de noapte. 
Îmbrăţişez zborul, cu tot cu altitudinea lui,

iar în graţiile sale am să jertfesc cu mult mai artistic,

căci m-aşteaptă un nou trup la noul răsărit.

redevin.

O altă Phoenix..cu cioc mai aerodinamic,

cu aripi mai lungi şi de un auriu mai solemn. 

Ce-ar fi dacă

Ce-aş fi eu de n-ai fi tu?

Ce-ai fi tu de n-aş fi existat?

Ce-ar fi de am exista?

Ce-ar fi dacă..

Dac-am teleporta existenţa în prezent?         

departe de tot ce e inexistent

şi pustiu.

Dac-am mişca inexistentul telekinetic?

am fi supraomeneşti.

dar ştiu,

nici măcar nu existăm.

                                                                             

Adu-mi aminte

Adu-mi aminte, căci mai uit.
Adu-mi aminte când respir că poate fi ultima dată
Adu-mi aminte când sun să mai şi închid. 
Adu-mi aminte. 
Adu-mi aminte să mai râd, căci ştiu că ştii ca să o faci. 
Adu-mi aminte să privesc la cer când capul mi-e pământ. 
Adu-mi aminte că ploaia vine dar şi trece

Adu-mi aminte, căci mai uit. 
Adu-mi aminte să visez când realitatea mă-nfioară
Adu-mi aminte să schimb becul când se arde. 
Adu-mi aminte că noaptea are stele iar dimineaţa răsărit

Adu-mi aminte, căci mai uit. 
Adu-mi aminte să fotografiez momentul dar să-l şi traiesc din plin. 
Adu-mi aminte Tată, că timpul o să vrea să mă şocheze..adu-mi aminte ca să raman la fel. 
Adu-mi aminte că existăm ca să trăim. 
Adu-mi aminte ca să zbor când traficul m-apasă

Adu-mi aminte, căci mai uit. 
Adu-mi aminte să fiu orb, când celelalte simţuri se diminuează
Adu-mi aminte ca să mă trezesc 
Adu-mi aminte să mă odihnesc 
Adu-mi aminte că trebuie să tac ca sa aud. 
Adu-mi aminte, căci mai uit. 

Adu-mi aminte că-s ceresc şi nu terresc. 
Adu-mi aminte când fac pană, unde-i roata de rezervă. 
Adu-mi aminte că-s sanatos bolnav sortit iubirii Tale. 
Adu-mi aminte că-s deştept cand dau cu capul de prostie
Adu-mi aminte că timpul nu e al meu
Adu-mi aminte, căci mai uit. 
Adu-mi aminte chiar dacă spun că nu uit. 
Adu-mi aminte, căci sunt om şi... uit.

"Azi,"

„azi,”

de-alungul străzii tale,

alergam cu calm, să nu mă-mpiedic în șiretele șireturi;
m-aș fi aplecat ca să mă leg și să-mi opresc întârzirea...

să opresc din timp.

Timpule... de ce nu ești suficient?

soneria gâfâia..

și orhideea gâfâia în mana mea

și picioarele-mi , la fel.

Ușa deschizându-se ușor, treptat,

două cratere de lună îmbibate-n praf de stea,

s-au aprins ca pe un bec

și luminau intens de după ea.

M-aș fi ferit ca omul peșterii de soare,

dar aș fost prea nesimțit.

 Mergând umăr la umăr,

am numărat respirațiile tale

voiam să fiu sigur că ai 500ml de aer,

că nu ai inhibiții, așa cum am eu.

Iar după lungi surâsuri, simțeam arsuri

Timpule... de ce nu ești suficient?

despărțirea a apărut din nou,

căci ziua și-a îmbrățișat iar conjugata;

ne-a lăsat pe întuneric.

Așa aș scrie mâine: „azi,... ...”

acum, trebuie să dorm.

E târziu iar mâine...
mâine va fi AZI

Dor de realitate

mă-njunghie fericirea -posomorâta mea idee...

calciu efervescent e acum praful meu de stea.

l-am băut, fără să mă gândesc de ce.

simțurile, aliniate ca planetele,

îmi descriu aievea dor

și-ncerc să dorm

dar pot?

mnu.

zeci de fluturi nu-mi ajung

să te colorez în chip de curcubeu,

visul meu.

ajunge-voi odat-acolo!

să știu că sunt aproape de cer

dar și pământ.

căci sălbatici am ajuns,

mânați de dor de Oxigen.

oare vom putea vedea

ca atunci când ceața nu-i?

mi s-a stins privirea și aștept.

iar somnul, va veni el.

haide visule, pune-ți capăt zilelor!

Azi...e diferit!

am încercat odată în copilărie

să alerg mai sprinten pe drumul trunchiului vieţii.

azi, cumva… regret.

m-am căţărat şi am căzut.

am apucat fără să vreau,

ramuri de stejar hărăzite ofilirii.     

la un pas de inexistenţă, visam adănci poteci de griji

şi credeam.. brăzdat de teama eşecului,

că voi rămâne chiar acolo, întins în baltă.

credeam că Soarele s-a stins. Iar lumina lui,

balta în care zăceam, nu o va mai încalzi.

îngheţat de spaimă, am respirat profund, ca pentru ultima dată

prima dată, a doua, a treia…

am prins curaj.

Universul mi-a surâs şi mi-a trimis de-ndată Căldură.

m-am ridicat hodorogit de emoţii, neştiind dacă e adevărat.

ranile îmi adormeau iar eu visam din nou la Varf.

toate astea, s-au intamplat parca ar fi ieri. Dar Azi e diferit.

a mai trecut un an din existenţa mea.

aspir, aspir şi iar aspir fericirea , energia şi nădejdea

căci pulberi mari de Dragoste mi-au înfăşurat iar paşii.

Coroana Oxigenului imi va fi din nou mamă!

…………………………………………………….

 AZI...E...DIFERIT.