am
încercat odată în copilărie
să
alerg mai sprinten pe drumul trunchiului vieţii.
azi,
cumva… regret.
m-am
căţărat şi am căzut.
am
apucat fără să vreau,
ramuri de stejar hărăzite ofilirii.
la
un pas de inexistenţă, visam adănci poteci de griji
şi
credeam.. brăzdat de teama eşecului,
că
voi rămâne chiar acolo, întins în baltă.
credeam
că Soarele s-a stins. Iar lumina lui,
balta
în care zăceam, nu o va mai încalzi.
îngheţat
de spaimă, am respirat profund, ca pentru ultima dată
prima
dată, a doua, a treia…
am
prins curaj.
Universul
mi-a surâs şi mi-a trimis de-ndată Căldură.
m-am
ridicat hodorogit de emoţii, neştiind dacă e adevărat.
ranile
îmi adormeau iar eu visam din nou la Varf.
toate
astea, s-au intamplat parca ar fi ieri. Dar Azi e diferit.
a
mai trecut un an din existenţa mea.
aspir,
aspir şi iar aspir fericirea , energia şi nădejdea
căci
pulberi mari de Dragoste mi-au înfăşurat iar paşii.
Coroana
Oxigenului imi va fi din nou mamă!
…………………………………………………….
AZI...E...DIFERIT.