Foarte
interesant: când mai vezi/auzi pe undeva : „ai 24 de ore la dispoziție”. De
cele mai multe ori, se întâmplă să întâlnești asta prin filme. Of, că ce ți-e
și cu filmele astea... . Dar să nu derapăm ca mașina de curse de la subiect.
Protagonistul filmului află că are 24 de ore până să rezolve nu´ștu´ ce caz de
necaz și hotărăște că trebuie să fie erou ( de cele mai multe ori ) , timp în
care-și face planul și evident, totul capătă conturul ăla roz bombon de jeleu înaripat
în formă de mierlă australiană, fix la tine-n căpșor fiindcă AȘA E BINE, să fie
cu „heapi ending” că altfel... devine dramă și nu ne plac dramele (la unii).
Ei bine...dragă cititorule, ce-ai
spune dacă ai avea 24 de ore la dispoziție, NU pentru vreo misiune vitejească,
ci pentru a mai trăi? Cum ai reacționa? „ce fel de glumă absurdă mai e și asta?!”
? saaau „fii serios... ( cu ton de
Barney Stinson )” ? saaaaaaaau .. „bă mă
laaași?!”
Dă-mi voie să fiu net și nuuuuu, nu
mă refer la internet sau provderul tău de internet care-ți asigură citirea
acestui articol. Mă refer la CERTITUDINE. Certitudinea aia care nu mai există
în rândul viețuitoarelor universului ăsta. Mă refer la surpătura aceea care a
intervenit undeva în existența noastră atunci când ceva.. a încetat să mai fie
excepțional, când a apărut rutina zilnică, lipsa diferitului, divergentului.
Incertitudinea
asta... ne macină pe toți asta e clar. Fie că vrei să nu. Începând de la nivelul
fiecărui om de factură socială. Prudența aceea acută există în orice suflet. De
ce? PENTRU CĂ oricât de multe lucruri ai face ca să acoperi o stare „nașpa”, o
față tristă cu un zâmbet, știi că va trece; pentru că nu știi dacă va mai fii o
altă ocazie când vei avea momentul acela. Știi că de fiecare dată când te va vedea un
prieten de-al tău sau poate chiar un prieten vechi de familie, de-al
părinților, îți va spune „Dumnezeule, cât
te-ai mai schimbat...!!” iar în momentul ăla nu conștientizezi că defapt cu
vremea cu care te compară individul respectiv, nu te vei mai întâlni vreodată
pentru că „așa e viața”, „viața merge înainte”. Chiar... „viața merge înainte”. Dar tu? Tu ce faci? Unde rămâi? rămâi cu
gândul că trece timpul dar tu nu te schimbi? Spune asta mamei tale! Așa ar fi
putut spune și ea când era tânără iar oglinda-i surâdea mereu în tinerețe.
Unde
s-au dus vremurile alea? Ce-am făcut cu timpul? Pe unde am umblat?
La un moment dat, întrebări ca
astea puse probabil din curiozitate într-un moment nostalgic amintindu-ți de
copilărie sau poate chiar un năduf personal , ți-a umplut conștiința.
Dar „să revenim la oile noastre”, spunea bunicul. Dacă ai avea 24 de
ore. Ce ai face? Cred că având în vedere cât de efemeră ne este hălăduirea,
asta ne dă dreptul să tânjim după ființarea fiecărui moment din viață. După
trăirea aceea disperată de a „regla” lucrurile.
AI
CONSUMAT aproape 15 minute pentru citirea acestui articol. Mai ai 23 de ore și
în jur de 45 de minute până mâine să TRĂIEȘTI, ca un ceas german.
Mulțumesc pentru efortul depus! J
